Lectiile lui 2008: viata e plina de surprize

Ce cliseu :) Dar e atat de adevarat... Viata chiar e plina de surprize.

Lectiile lui 2008: de la agonie la extaz si inapoi

Anul acesta am invatat una dintre cele mai triste lectii: uneori fericirea ta ii poate rani pe cei din jur. Ai vrea sa eviti situatia asta, dar nu depinde numai de tine. Speri ca lucrurile se vor aseza de la sine si te complaci intr-o situatie absurda. Treci de la stari de entuziasm la stari de depresie fara sa ai vreun control. Stii ca generezi supararea cuiva drag, dar nu stii cum sa eviti asta. Te cuprind remuscari, dar fara sa stii daca esti cu adevarat vinovat. Uneori esti convins ca esti un monstru, alteori vezi in oglinda o victima. Fericit si suparat, in acelasi timp. Sa nu stii daca e cazul sa te bucuri sau nu. Sa nu mai stii cum sa reactionezi, sa nu stii ce se asteapta de la tine. Epuizant...

Prima data la volan

El: Apasa tare pedala de ambreiaj.
Eu: Sunt trei.

Asa a inceput...
A iesit de pe soseaua principala si a luat-o pe un drum de tara. A oprit masina, a coborat si mi-a facut semn sa ma asez la volan. M-am conformat, dar odata pe scaunul soferului m-am simtit pierduta. Degeaba imi zicea el de pedala de ambreiaj, cand eu habar n-aveam ce-i aia. Intr-un final, dupa o scurta lectie teoretica, am pornit. Sau macar am incercat sa pornesc pentru ca motorul nu ma asculta.

Apasa ambreiajul pana jos, apoi apasa usor pe acceleratie si ia piciorul de pe ambreiaj. Whaaat? Cum era? Dupa vreo 10 incercari am reusit. Masina a luat-o din loc. Acum, alta provocare. Tine drumul drept. Aha... nu ar trebui sa fie greu. Dar am senzatia ca volanul avea propria vointa. Jur ca nu miscam mainele in stanga sau dreapta si masina totusi o lua intr-o parte sau alta. Ba spre santul din stanga, ba spre copacii din dreapta.

Mai greu era cand zicea brusc: fraaaana. Si apasam rapid pe pedala din mijloc de aveam senzatia ca vom zbura toti prin parbriz... Era ciudat pentru ca eram pregatita cu un picior pentru ambreiaj si unul pentru acceleratie. Cand cerea frana eram in dilema daca sa folosesc stangu' sau dreptu'. Aveam nevoie de un picior de rezerva...

Un cadou memorabil

Decembrie e luna cadourilor. Sau cel putin asa se spune. Am primit multe cadouri anul asta, pesemne ca am fost cuminte. Si astept sa se deschida magazinele si-n oraselul meu sa vad ce planuri mai are Mosu pentru mine :)

Dar pentru ca tot am vazut pe bloguri ca se povesteste despre cadouri si mi-am amintit de unul primit cu multi ani in urma, cred ca tot de Craciun. Eram acasa cu mama, matusa mea si bunica. Cred ca aveam vreo 10 ani. Nu stiam de ce, dar mama si matusa mea erau foarte misterioase. Mama facea multe drumuri pe afara si de acolo vorbea cu matusa-mea pe geam (locuiam la parter).
Asta a durat cam jumatate de ora...

Apoi a venit seara si momentul cadourilor. Al meu si al bunicii erau ambalate identic si aveau aceeasi greutate... mare. Erau foarte grele amandoua. Va dati seama ca si eu si bunica eram in culmea fericirii. Si bunica era foarte copilaroasa, ii placea la nebunie sa primeasca daruri. Si-apoi, un pachet greu inseamna ca e vorba de ceva valoros, nu?

Si a venit momentul sa le deschidem. Eu am fost mai rapida decat bunica. Am sarit repede pe pachetelul meu, i-am smus ambalajul si m-am trezit cu... o caramida :) Va imaginati dezamagirea mea si a bunicii, care si-a dat seama ca si pachetul ei precis are acelasi continut. Pana la urma ea nici nu a mai desfacut cadoul si a decis sa duca gluma mai departe :) Ca o leapsa...

Atunci am inteles de ce tot statea mama pe afara si ce faceau ele la geam... impachetau caramizi. Si desi a fost cel mai putin valoros cadou primit vreodata de Craciun, mi-a ramas in minte ca un moment deosebit...

N-as putea sa locuiesc intr-un oras mic

Ca de obicei de sarbatori, sunt in Austria. Doar ca de data asta nu in Viena, ci intr-un oras micut din apropiere de Graz. E adevarat ca dupa aglomeratia si haosul din Bucuresti, putina liniste nu strica. Dar imi dau seama ca pe termen lung nu as fi capabila sa locuiesc intr-un oras mic.

Si asta in conditiile in care oras mic in Austria inseamna un oras cu de toate: de la fast-food-uri gen McDonald's si KFC la multe mall-uri si magazine de fite. Dar e liniste. Strazile sunt pustii. N-au tramvaie. Nu se aud claxoane. Stiu ca suntem in prag de sarbatori si e normal ca oamenii sa se stranga pe la casele lor, dar chiar asa pustiu sa fie?

Da, e placut sa nu stai ore la semafor si sa fie liniste in jurul tau. Dar ma simt mai in mediul meu in agitatie. Sau cel putin asa cred, avand in vedere ca linistea de aici mi se pare apasatoare. Sper sa nu am un soc la intoarcerea in Bucuresti. Bine ca voi mai poposi vreo 2 zile in Timisoara. Acolo e zona de mijloc, care poate atenua trecerea.

Cadouri de Craciun

In urma cu o saptamana eram suparata pe ideea ca pentru noi Craciunul a fost redus la o ocazie de a face si de a primi cadouri. E trist ca avem nevoie de ocazii speciale pentru a ne arata afectiunea pentru cei din jur, dar in acelasi timp e bine ca macar in perioadele de sarbatoare facem o concesie cu noi si lasam sa se intrevada ceea ce simtim.

Pentru ca pana la urma asta inseamna cadourile. Prin fiecare dar pe care il faci incerci sa transmiti ceva. Mesajul depinde de persoana care face cadoul. Poate fi "mi-esti drag" sau "am bani".

Am avut "revelatia" asta vineri seara cand am iesit sa caut cadouri pentru cateva persoane dragi din Bucuresti, dar si de acasa. E frumos sa faci daruri... uneori chiar mai frumos decat sa le primesti.

Dupa 4 luni... in Timisoara

Desi mi-am luat bilet la cuseta si am dormit aproape toata noaptea, dupa o ora petrecuta cu ai mei m-am pus sa dorm :) Oare numai in Bucuresti sunt capabila s-o duc zile si zile cu numai cate 4-5 ore de somn?

Din taxi, orasul pare neschimbat. Mai tarziu plec sa explorez.

Ai mei se dau peste cap sa faca de mancare ca doar am venit eu din Bucuresti. Numai ca se suprapun. In timp ce unii gatesc tot felul de bunatati, altii fac planuri de iesit la pizza. Mie nu mi-e foame deloc :D

Programarile pentru iesit in oras cu prietenii sunt in stand by. Unele sunt clare, altii nu-s de gasit... Trebuie sa fiu eficienta. Nu stau decat vreo 2-3 zile in Timisoara, apoi iau drumul Austriei pentru sarbatori... Acolo, alta jumatate de familie de care mi-e tare dor, dintre care doi pusti adorabili care inca nu inteleg ce tot caut eu in Bucuresti. Ah, stati, asta nu intelege nimeni din familie, dar macar restu' au trecut de faza intrebarilor :)

Curand acasa

Peste foarte putin voi acasa. Dupa 3 luni si jumatate de Bucuresti voi ajunge din nou prin Timisoara. Nu voi sta mult in oras, dar abia astept sa-mi revad familia si prietenii. Am inceput deja sa fac planuri... cand si cum sa reusesc sa ma vad cu toata lumea. Probabil voi ajunge sa-mi fac un calendar :))

Mi-e dor de toti cei dragi, dar sunt mult mai calma decat as fi banuit in septembrie... Ma asteptam sa fiu mai nerabdatoare, mai dornica sa las Bucurestiul in urma, macar pentru doua saptamani...

Lunile au trecut mult mai usor decat m-as fi gandit. Cred ca m-am adaptat la oras fara sa-mi dau seama de asta. Probabil faptul ca si eu sunt o fire agitata m-a ajutat sa ma incadrez in atmosfera haotica din Bucuresti :)

Fara metafore

Azi la birou. Incerc sa scriu ceva, dar ma opresc din timp in timp.

Eu: Ma simt tare ciudat... Parca as fi in lanturi. Sau intr-o camasa de forta. (exemplific cu mainile in jurul meu)
Paula: Eu ma simt in deriva... (Trebuie sa primim feedback pe niste propuneri de proiecte. Pana atunci nu putem avansa cu munca la ele)
Eu: De ce? Doar mai avem alte chestii de facut intre timp... Doar ca ma enerveaza chestia asta. Parca as fi incatusata. Nu ma simt libera deloc. Cred ca e prea groasa bluza.
Paula: Ceee? Eu credeam ca esti metaforica nu ca vorbesti despre hainele de pe tine. Am crezut ca te simti in interior incatusata.
Eu: Aaa, nu. E gros puloverul.

Si chiar e gros. Mi-am luat si tricou si-am incercat sa stau in el, dar mi-e rece. Am revenit la pulover. Nu mi-e cald, dar cum ziceam... e ca o camasa de forta :)

"Cititorul fidel cartilor"

In liceu citeam mult. Foarte mult. Si am si dovezi in sensul asta. La biblioteca liceului meu se facea mereu un top al celor care imprumuta cele mai multe carti. Si mereu la sfarsitul anului ma rataceam prin lista aceea. Dovada e mai jos. Am gasit-o pe Internet :)


Acum timpul e mult mai scurt, mereu cu alte prioritati. Nici la Schimb de carti nu mai ajung de fiecare data. Ultima carte citita a fost o piesa de Neil Simon - Broadway Bound. E ultima parte din trilogie. Primele doua parti au fost puse in scena deja: A fost odata in Brooklyn si Biloxi Blues, despre care am mai povestit. Mai jos sunt cateva secvente din Biloxi.

De ce Craciunul inseamna bani?

Craciunul inseamna cadouri. Inseamna mese imbelsugate. Inseamna brazi impodobiti cu podoabe cat mai bogate, cat mai colorate. Craciunul e un nou pretext pentru cumparaturi.
Asta sa fie oare semnificatia Craciunului?



Sursa video

O privire in culise

Sambata dimineata am asistat la repetitiile unui spectacol de teatru. E incredibil cata munca se ascunde in spatele a doua ore de spectacol. Fiecare miscare si fiecare intonatie conteaza. Fiecare element de decor trebuie sa fie la locul lui, altfel poate da peste cap piesa. Nu conteaza ca e vorba de un scaun sau de un cui banal.

Actorii nu mai repetasera de prin martie-aprilie, cand au jucat ultimul spectacol. Acum trebuiau sa-si reaminteasca fiecare replica, fiecare miscare. Si n-au avut probleme. Desi se intampla sa se mai incurce si sa aiba nevoie de ajutor pentru a-si aminti cateva replici sau miscari, in linii mari, repetitia a decurs lin.

E fascinant cum o mana de oameni talentati pot transforma un text intr-un spectacol ce incanta sute de oameni. Ore de munca, repetitii, nervi, timp dedicat teatrului pentru acele 2 ore in fata publicului. Dar satisfactia trebuie sa fie enorma cand primesti aplauzele de la final, cand cei din sala simt nevoia sa-si arate cumva recunostinta pentru ceea ce le-ai oferit pe scena.

Sunt nervoasa, deci rad

Ieri eram foarte suparata. Foarte, foarte suparata. Irascibila, nervoasa, trista, dezamagita... Si starea mea era perfect justificata. Apoi m-am dus la teatru, la comedia Biloxi Blues. Si-am ras cu pofta, in ciuda starii mele initiale si in ciuda faptului ca era a treia oara cand vedeam piesa. Pur si simplu nu ma puteam abtine sa rad la fiecare cateva minute... Si ce e mai important am simtit cum dispozitia mea s-a schimbat chiar si dupa aplauzele de final. Azi m-am simtit mult mai ok si stiu ca asta se datoreaza celor 2 ore de la teatru.

E incredibil cum iti poate fi influentata starea de spirit uneori. Oricat de suparat ai fi, daca ceva te face sa razi, dispozitia ti se schimba. Sigur, e greu sa devii vesel in conditiile in care iti vine sa trantesti. Ar fi interesant de incercat un astfel de exercitiu... sa fii nervos si sa incepi sa razi, poate, poate te-nveselesti :))

In astfel de situatii cea mai buna varianta e sa ai prieteni buni si amuzanti in apropiere. Sau bilete la Teatrul de Comedie :)

A thousand words

Un scurt metraj care mi-a placut mult. 4 minute si 27 de secunde pot transmite mai mult decat s-ar crede, la fel cum o fotografie poate exprima mai mult decat o mie de cuvinte...
Via

Criza, criza, dar s-o stim si noi

Toata lumea vorbeste despre criza financiara. Unii chiar stiu despre ce vorbesc, cei mai multi, insa, povestesc mai departe ce au auzit si ei de la altii... La fel fac si eu :)





Imagini de aici.
Via

Concert pentru Erika

Duminica, 14 Decembrie, Club Fiat 500 Cabaret (Cabaret Tei - Strada Glodeni 3, Bucuresti; harta), orele 19:30 - al doilea concert organizat de Cabral pentru Erika. De data asta canta:

Spin
Vama
Directia 5

Vama va mai avea doua concerte zilele urmatoare: vineri, 12 dec. in Laptaria lui Enache si luni, 15 dec. in Music Club.

Unii pot...

Cat e de frustrant sa lucrezi la un proiect, sa-l gandesti, sa planifici totul pana la cele mai mici detalii... singur sau in echipa, iar apoi sa-ti dai seama ca totul se poate darama din cauza incompetentei, superficialitatii sau prostiei unora.

N-o sa inteleg niciodata cum pot unii sa lucreze pentru proiecte care nu le plac, in care nu cred. Ce poate fi mai deprimant decat sa te trezesti in fiecare dimineata cu gandul ca ai de indeplinit niste sarcini pe care le detesti? Dar poate nu le detesti, dar te lasa indiferent. Iti pasa prea putin daca proiectul va fi un succes sau nu? Chiar mai mult, poate jubilezi la gandul ca echipa va rata si vei avea ocazia sa arunci acel "V-am zis eu" din varful buzelor.

Cu sau fara butoane

Ne cumparam cuptor cu microunde. Cerem un sfat de la tatal Paulei. Cine mai potrivit sa recomande un produs electric sau electrocasnic daca nu un barbat? Criteriul ales de el: "nu-l luati pe ala ca n-are decat 3 butoane. Mai bine LG-ul. Uite cat de multe butoane are..."

Stiu, dar nu inteleg

Ca oamenii nu-s toti la fel... stiu.
Ca unii sunt responsabili, iar altii superficiali, stiu. Si stiu si ca unora le pasa, in timp ce altii nu dau doi bani pe nimic ce nu le-ar aduce suma asta triplata. La fel de bine stiu ca unii pot fi motivati cu lucruri mici, simbolice, in timp ce altii nu gasesc placere in nimic din ceea ce ii inconjoara.

Dar chiar daca stiu, nu ma pot obisnui cu ideea asta. Nu pot sa nu ma opresc in loc si sa ma gandesc la cat de diferiti suntem, la cat de diferit percepem lucrurile din jurul nostru. Stiu, dar nu inteleg. Nu pot sa concep ca pentru unii oameni jobul se reduce la un contract de prestari servicii. Fara sa gaseasca un minim de bucurie in munca pe care o fac, fara sa se gandeasca cu entuziasm la lucrurile pe care le au de facut. E posibil ca banii sa-ti aduca atat de multe satisfactii incat nimic altceva sa nu mai conteze?

Nu sunt absurda. Stiu ca anumite taskuri sunt atat de banale incat e greu sa ceri cuiva sa se gandeasca cu placere la ele. Dar taskurile astea, asa insipide cum par, sunt de multe ori calea spre un obiectiv mare. Oare asta nu conteaza deloc?

HR stuff

Nu trebuie sa fi expert in HR ca sa stii ca nu e ok sa mergi la un interviu de angajare si sa-ti vorbesti de rau fostul loc de munca. Posibilul viitor angajator se va gandi automat ca asa vei proceda si cand vei pleca de la el.

Pare logic, dar cu toate astea inca sunt oameni care isi cladesc discursul de la interviu pe denigrarea fostilor angajatori si colegi de munca. Si daca ajungi sa dai si detalii legate de bugete, cifre concrete si oferi informatii confidentiale poti sa fii sigur nu numai ca ai pierdut postul, dar ai facut si cea mai proasta impresie posibila.

Adrian Nastase - Cel mai mare porc din Parlament

N-am zis-o eu. Poporul care a votat pe vamamusic.ro a ales. Noi am incercat sa bagam porcul in Senat, dar electoratul l-a preferat pe Nastase pentru postul de Cel mai mare porc din Parlament. Lica a fost depasit si de Ion Iliescu si Vadim Tudor. Singurul pe care l-a intrecut porcul nostru a fost Geoana... Oricum, Lica e sigur ca alegerile astea au fost fraudate...